Magazinul meu de birotică

Uneori găsești câte un magazin care îți place place și devine singurul loc din care îți iei anumite produse. Ăsta e un lucru mișto, care te distanțează de masa amorfă de oameni ce-și cumpără bunurile fără discriminare, adică neinteresați de a găsi, ca tine, calitatea absolută. Cu câțiva ani în urmă, de exemplu, îmi cumpăram majoritatea discurilor optice de la un magazin de papetărie dintr-un oraș învecinat, aflat la 25 km de al meu. Pentru că acolo găseam DVD-uri Vertabim originale, cu suprafață AZO. Și când zic originale mă refer la faptul că erau produse de Mitsubishi, nu de taiwanezii de la CMC Magnetics, lucru pe care îl puteam determina la o scanare cu Nero DiscSpeed, iar cantitatea de erori PIE/PIF de după inscripționare era mult mai mică decât în cazul DVD-urilor normale. Într-un cuvânt, erau the real stuff.

Cu bicicleta la plimbare

Anul trecut am primit cadou o bicicletă. Eu sunt un tip de oraș, relativ comod, care nu face ture de stadion în fiecare zi, pentru a se menține. E adevărat că nici n-am nevoie, având o constituție atletică, dar ideea e că în ultima vreme am dus o viață preponderent sedentară. Iar bicicleta a fost unul dintre lucrurile pe care nu le-am avut niciodată în copilărie. Am avut patine de gheață, patine cu rotile dar n-am avut bicicletă. Țin minte că o singură dată m-am dat pe o bicicletă a unui prieten bun, și atunci am constatat că cu cât pedalezi mai repede, cu atât îți ții mai bine echilibrul. Asta când eram copil. Ei bine, anul trecut am învățat să fiu copil din nou.

Alternative la MasterChef

La o căutare rapidă pe Google, observ că emisiunea MasterChef România continuă să ruleze și în prezent. Aparent, există oameni, în speță bărbați, pasionați de arta gătitului și care cred că o pot deprinde urmărind această emisiune. Sau poate, cine știe, sunt ca microbiștii: habar n-au de gătit, dar le place să se uite la alții cum își dau în petec. Sau cum gătesc ceva delicios. Oare te poți sătura doar privind aburii unei ciorbe sau ai unei fripturi prin ecranul de sticlă al televizorului, fie el cu tub catodic sau cu cristale lichide?

O scurtă istorie a banilor

Articolul de față s-ar fi putut foarte bine intitula de la troc la bitcoin. Pentru că la început a fost trocul. Cred că cea mai veche și de bază formă a oricărei economii de pe glob se trage din banalul "dă-mi un cartof și-ți dau pe el două cepe". Sau "dă-mi un hârleț până diseară, că al meu și-a rupt coada, și mâine îți dau coasa, că tocmai am ascuțit-o". Ăsta e împrumutul. Sau: "dă-mi o vilă cu mașină și piscină iar eu îți voi da la schimb tot ce vrei." Nu, mă scuzați, asta e o variantă a căsătoriei. Să nu divagăm.