Articolul de față s-ar fi putut foarte bine intitula de la troc la bitcoin. Pentru că la început a fost trocul. Cred că cea mai veche și de bază formă a oricărei economii de pe glob se trage din banalul "dă-mi un cartof și-ți dau pe el două cepe". Sau "dă-mi un hârleț până diseară, că al meu și-a rupt coada, și mâine îți dau coasa, că tocmai am ascuțit-o". Ăsta e împrumutul. Sau: "dă-mi o vilă cu mașină și piscină iar eu îți voi da la schimb tot ce vrei." Nu, mă scuzați, asta e o variantă a căsătoriei. Să nu divagăm.
Apoi, oamenii au căzut de acord că e mult mai simplu să găsească o monedă comună de schimb, în loc să poarte după ei toate bunurile. Inițial, această "monedă" a constat în aur, argint, diverse tipuri de pietre prețioase, chiar săruri sau scoici. Toate însă aveau proprietatea că se găseau greu în natură, adică erau rare, așa că au devenit repede apanajul bogaților.
Dar asta nu i-a ajutat prea mult pe oamenii de rând, așa că ulterior a fost inventat banul, ca monedă universală de schimb. Banul este prima monedă fără valoare intrinsecă, adică a cărei valoare este rezultatul unei simple convenții. Hârtia de 100 de euro nu valorează nimic prin ea însăși. Dacă o reciclați, nu mai puteți face nimic cu ea. Plasticul, tușul cu care se scrie pe ea etc - toate sunt lipsite de importanță. Valoarea acestei bancnote derivă din importanța pe care cu toții am căzut de acord să i-o acordăm.
Desigur, existența banilor a dus la dezvoltarea unui întreg sistem financiar, cu bănci și alte organisme monetare care să reglementeze monedele puse în circulație și folosirea lor. De exemplu, banii lichizi trebuie teoretic să aibă acoperire în aur, asta prevenind un stat să multiplice monede la nesfârșit, chit că americanii au abuzat și continuă să abuzeze acest sistem.
În sfârșit, băncile au început să emită carduri și alte instrumente monetare (ordine de plată, cecuri etc), care aduc încă un sistem de abstractizare peste cel al monedelor lichide. Pentru că, la fel cum monedele lichide sunt un substitut al bunurilor reale (simplificând foarte mult trocul clasic), un card nu este decât un substitut al banilor pe care îi ai într-un cont. Evident, este mai ușor de transportat, mai sigur (nu poate fi folosit fără cunoașterea unei parole) și mai accesibil (poate fi folosit și din altă țară), așa că per ansamblu mai convenabil.
Puteți ghici ce urmează?
Moneda de schimb a viitorului se preconizează a fi bitcoinul. Un bitcoin este o monedă criptografică, o monedă virtuală, o monedă digitală sau o criptomonedă - ultimul termen pare a se fi încetățenit în limba română. Ce aduce în plus față de banii clasici? Faptul că este reglementată nu de organisme economice și politice, ci de algoritmi matematici. Prin asta, se elimină elementele negative ale controlului tradițional exercitat de către bănci și guverne (monitorizare - bitcoinul este o monedă anonimă, taxe exagerate - la tranzacțiile in bitcoini ele sunt foarte mici, riscul devalorizării, al crizei sau al falimentului), păstrându-se totodată avantajele unui sistem guvernat de legi precise - doar că pur matematice.
Spun (sau mai degrabă prezic) moneda viitorului și nu moneda prezentului pentru că, deși bitcoinul a fost inventat practic în 2009 (iar după aceea a fost urmat de o serie de alte criptomonee, ca litecoin, iota sau ethereum - mai multe pe CryptoCoin), la ora actuală el încă nu este recunoscut în mod oficial de către guvernele celor mai multe țări, nefiind acceptat ca o monedă reală. Și pentru că încă suntem într-o zonă gri în ce privește bitcoinii, se pot face foarte mulți bani speculând eventuala lor creștere și afirmare.
Și de asta așa de multă lume investește în ei.
